Umidificatoare

Notiuni:

Aerul curat, uscat
Aerul curat uscat este format dintr-un amestec de gaze care contine volumetric urmatoarele componente importante ca: azot (78,1 %), oxigen (20,92 %), argon (0,93 %), bioxid de carbon (0,03 %), hidrogen (0,01 %) si gaze nobile (0,01%).
Aerul umed
Aerul in realitate poate sa contina pe langa componentele prezentate anterior si apa in una sau mai multe stari ale sale: gazoasa (vapori), lichida (apa) solida (gheata).
In general cand ne referim la aerul umed dorim sa evidentiem continutul vaporilor de apa in aer.
Asadar, aerul umed este un amestec al aerului uscat cu vaporii de apa.
In functie de cantitatea vaporilor de apa al unui volum, aerul poate fi nesaturat, saturat, sau suprasaturat la o anumita temperatura si presiune.
Umiditatea aerului
Umiditatea aerului reprezinta continutul de vapori de apa al unui volum de aer.
Umiditatea absoluta
Umiditatea absoluta reprezinta masa vaporilor de apa existenta in aerul umed raportata la masa unui kilogram de aer uscat, simplu spus, cantitatea de vapori de apa dintr-un kilogram de aer uscat. Umiditatea absoluta a aerului umed se mai numeste si continut de umiditate al aerului. Umiditatea absoluta se noteaza cu „x” si se masoara cel mai frecvent in g/kg.
Umiditatea relativa
Umiditatea relativa a aerului umed este raportul dintre cantitatea de vapori existenta in aer si cantitatea maxima a vaporilor de apa pe care o poate absorbi aerul la acea temperatura.
Umiditatea relativa se simbolizeaza cu „φ” si se exprima in procente (%). In texte se noteaza cu „ur” – umiditate relativa sau cu „rh” – relative humidity.
De exemplu umiditatea relativa de 50% al unui volum de aer inseamna ca aerul din acest volum contine jumatate din umiditatea posibila la acea temperatura, respectiv un RH de 100% inseamna ca aerul acestui volum este complet saturat cu vapori de apa la acea temperatura. Umiditatea relativa a aerului nu poate depasi 100% deoarece surplusul se elimina prin condensare sau ceata.
Influenta umiditatii aerului asupra vietii de zi cu zi
Organismul uman pe tot parcursul vietii sale este intr-o interactiune permanenta cu mediul inconjurator. Starea noastra de confort sau disconfort este influentata de modul in care percepem acest ambient prin diferitele naostre organe senzitive. Cei mai importanti factori care influenteaza confortul organismului sunt: temperatura aerului, umiditatea aerului, viteza aerului, presiunea aerului, imbracamintea si activitatea lucrativa, dintre care temperatura si umiditatea aerului au influenta cea mai semnificativa.
S-a experimentat ca limitele umiditatii relative a aerului care ofera senzatie de confort pentru organismul uman se situeaza intre 35% … 65% la temperaturile de 22-26°C.
Daca valorile umiditatii aerului scad sub pragul de 35%, pe langa senzatiile de disconfort precum setea, uscarea si iritarea cailor respiratorii sau a pielii, se pot declansa si diferite boli datorita vulnerabilitatii fata de o serie de bacterii sau virusi.
In afara problemelor corpului uman, aerul uscat poate influentata negativ si procesele tehnologice de fabricatie in industria: farmaceutica, alimentara, electronica, tipografii, mase plastice, prelucrarea lemnului, industria textila, restaurari obiecte de arta, etc.
Pagina noastra prezinta si ofera posibilitati tehnice de umidificare a aerului prin marea varietate a umidificatoarelor produse de firmele de elita din acest domeniu.